In plus despre Nachtwey

M-a provocat Dan Mihailescu sa mai zic cate ceva despre intalnirea cu Nacthwey. I-am raspuns intr-un e-mail lung, al carui continut este dedesubt. Just in case.

Chiar a avut omul niste vorbe, sfaturi, chestii. Paream asa, mai tantalau, pentru ca intr-o sala de 300 de oameni eram singuru', cred, care se apucase sa noteze pe carnetel o parte din vorbe.

Il tot intreba lumea cum se descurca sa nu lesine, dracu', la chestiile pe care le vede. Si a facut o comparatie cu un chirurg. "Daca doctorul lesina cand vede sange, nu prea mai e de mare folos. Ceea ce nu inseamna ca ii face mare placere sa vada chestiile alea zilnic. Asa si eu. Daca atunci cand ajung in situatiile alea, ma coplesesc emotiile, sunt absolut inutil. I just won't do nobody no good." M-a mirat ca omu' e un idealist 100%. Adica, m-asteptam de la cineva cu experienta lui sa fie mai pesimist (sa nu zic realist). Nici vorba! Omul e patruns pana in maduva oaselor de ideea ca imaginile lui o sa schimbe ceva. Cred ca, la nivelul lui, a avut ceva feedback ca sa il incurajeze in directia asta. Oricum, personajul e de admirat.

Si a mai zis o chestie. Spunea ca s-a hotarat sa se faca fotograf de razboi, inainte sa se apuce sa faca poze. A zis ca asta i s-a parut cea mai buna modalitate de a pune umarul la un soi de schimbare. Cica tot ce a facut de atunci incolo (4 ani la ziar etc.) a fost antrenament pentru ce urma.

Mai spunea omu' ca e foarte important ca estetica sa nu devina un scop in sine. Zicea ca de multe ori tre' sa se lupte cu culoarea, pentru ca nu cumva designul sa devieze atentia de la subiect, sa devina subiectul insusi. Foaaaaaaaaaarte interesant! Mi-am amintit de zeci de poze pe care le-am facut aiurea.

L-au intrebat unii ce face in situatii in care oamenii din imagine au nevoie de ajutor. Zicea ca, in mare, oamenii pe care ii fotografiaza sunt deja pe pragul de a fi ajutati (exista doctori acolo etc.). Daca, intr-adevar, se intampla sa nu fie nimeni in jur, iar cineva are nevoie urgenta de ajutor, cica pentru el important de sa fie intai om, apoi jurnalist. Mi-a amintit de poza aia a lui Odd Andersen cu Vadim. A povestit si el ceva similar.

Cica e f important sa te abtii sa faci fotografii care nu o sa atraga atentia asupra unei chestiuni, fie ca e vorba de ceva ce se intampla peste drum de redactie, fie ca e in miezu' razboiului. Ma gandeam la ce cumpara editoru' roman (ma rog, poate editor e fortat; in multe cazuri e mai degraba administratorul dep foto) de pe agentii si, mai ales, ce ni se spune noua ca se cumpara si ma ingrozeam. Trist.

A fost foarte tare cand l-a intrebat careva cum e cu soarta fotojurnalismului. Cica, desi e greu, tre' sa incercam sa acoperim si alte subiecte decat ce bea si ce mananca Paris Hilton. Credeam ca nici nu stie cine e Paris Hilton.

Probabil am scris destul. Ce sa mai zic? Omu' a avut o atitudine mult peste ce pot sa redea cuvintele mele.